Home » D:News » Câte zile libere mai au românii în 2021

Câte zile libere mai au românii în 2021

Câte zile libere mai au românii în 2021
Credit foto: Pixabay
Publicat: 19.06.2021

Românii vor avea o nouă minivacanţă în weekend, când se sărbătoresc Rusaliile, în contextul în care ziua de luni, 21 iunie, este zi liberă.

Rusaliile se celebrează la 50 de zile după Paşte şi la 10 zile după Înălţarea Domnului, potrivit Calendarului Ortodox.

Angajaţii au două zile libere legale, respectiv 20 iunie (duminică) şi 21 iunie (luni).

Potrivit Codului Muncii, românii au 15 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, iar în acest an, opt sunt în weekend, în timp ce şapte sunt în timpul săptămânii.

Românii vor avea o nouă minivacanţă în weekend

În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia unităţilor sanitare şi a celor de alimentaţie publică, precum şi a unităţilor în care activitatea nu poate fi întreruptă. Cei care lucrează în acest zile au dreptul la compensarea cu timp liber, acordat în următoarele 30 de zile.

Zilele libere se acordă pentru: Paşte (Vinerea Mare, Duminica Paştelui, Lunea Luminată), două zile pentru Anul Nou, două zile pentru Rusalii, două zile pentru Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Până la finalul anului, angajaţii din România vor avea următoarele zile libere de sărbători legale:

  • 20 iunie (duminică): Rusaliile
  • 21 iunie (luni): A doua zi de Rusalii
  • 15 august (duminică): Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (marţi): Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (miercuri): Ziua Naţională a României
  • 25 decembrie (sâmbătă): Crăciunul
  • 26 decembrie (duminică): A doua zi de Crăciun

Cele mai căutate destinații din România pentru vacanța de Rusalii

În ciuda ploilor anunțate în această perioadă, turiștii români au ales din nou litoralul românesc pentru vacanța de Rusalii. La mare căutare sunt și stațiunile balneare Sovata și Băile Herculane, dar și cazările din zonele de munte de lângă Brașov.

Weekendul acesta se anunță a fi cel mai bun pentru turismul intern de la izbucnirea pandemiei și până acum, mai ales că va fi legat și de o zi liberă de la stat, lunea de după Rusalii, conform datelor platformei hoteliere Travelminit.ro.

În contextul relaxării măsurilor de siguranță și al ridicării restricțiilor, turiștii români au undă verde să se bucure din plin de vacanțele în România și să recupereze pauza de anul trecut, potrivit Mediafax.

Litoralul este din nou în topul preferințelor românilor

Vremea schimbătoare din ultimele săptămâni nu i-a descurajat pe turiștii care și-au rezervat deja cazare la mare pentru minivacanța de Rusalii, Vama Veche, Mamaia, Eforie Nord și Costinești fiind din nou stațiunile din fruntea clasamentului. În cazul în care temperaturile nu le vor permite să stea la plajă sau să facă baie în apă, aceștia plănuiesc să își petreacă timpul la terasele și cluburile din apropiere, proprietarii fiind deja pregătiți cu mâncare delicioasă, inclusiv cele mai bune specialități din pește și fructe de mare, muzică bună și activități pe măsură. Pe scurt, cei care vor ajunge acum la mare vor avea parte de un weekend de distracție care ține până în zorii zilei.

Chiar dacă majoritatea cazărilor au fost rezervate, turiștii trebuie să știe că încă mai pot găsi camere libere și promoții la pachetele de minimum 3 nopți pentru destinațiile de la malul mării. Tarifele pentru vacanța de Rusalii pe litoral încep de la 300 de lei pe noapte pentru o cameră la un hotel sau pensiune de 3 stele. În Mamaia încă mai sunt disponibile pentru închiriat apartamente în regim hotelier, iar prețul începe de la 400 lei / noapte pentru un studio. Pe măsură ce ne îndreptăm spre sudul litoralului, prețurile devin mai accesibile, ajungând chiar și la sub 200 lei / noapte.

Weekend de Rusalii pe relaxare la munte și în stațiunile balneare

Pentru cei care și-au dorit o minivacanță petrecută în tihnă, departe de agitație, stațiunile balneare Sovata, Băile Felix și Băile Herculane au fost principalele opțiuni. Însă nici zonele de munte nu sunt mai prejos, stațiunile de pe Valea Prahovei și din zona culoarului Rucăr – Bran, fiind la mare căutare. Pentru românii care își doresc să petreacă vacanța de Rusalii în zona Bran, hotelierii încă mai au camere libere, iar prețurile încep de la 175 lei / noapte pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Prețuri similare se găsesc pe toată Valea Prahovei. Turiștii în căutare de centre SPA și tratamente balneo pot opta pentru hotelurile din Sovata, unde costul pe noapte al unei camere duble este de aproximativ 350 lei, cu acces la piscină și la toate serviciile SPA.

Românii își doresc acum mai mult decât o simplă cazare și caută hoteluri, pensiuni și case de vacanță care să le ofere experiențe complete de vacanță, cu mese, excursii opționale și activități incluse. De altfel, printre cele mai căutate oferte pentru minivacanța de Rusalii s-au numărat cele ale unităților de cazare cu demipensiune, SPA, piscină, ciubăr și alte experiențe de relaxare propuse în pachetul inițial.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NATO sporește prezența în Marea Baltică
NATO sporește prezența în Marea Baltică
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina